Simona Halep va lua startul săptămâna viitoare la primul turneu de Grand Slam al anului, acolo unde speră să cucerească primul trofeu de acest fel din carieră. Bleacher Report a făcut o analiză a sportivilor care se pot impune la Australian Open, iar Simona Halep este văzută ca una dintre favorite.
„Cu siguranță că Simona își dorește să demonstreze că sezonul 2014 nu a fost o pură întâmplare. A avut un debut de an foarte bun reușind să cucerească titlul de la Shenzen. Își dorește să câștige fiecare meci, iar acest lucru este dovedit de cele opt victorii obținute anul trecut împotriva jucătoarele din Top 10. A câștigat turneele de la Doha și București, a jucat o finală la Roland Garros și a jucat finala la Turneul Campioanelor.
Halep s-a calificat la pas până în sferturi anul trecut la Australian Open, acolo unde a fost învinsă de Dominka Cibulkova. Acum poate ajunge mult mai sus. Ceea ce a câștigat cel mai mult Simona în ultima vreme este încrederea în forțele proprii. Are foarte multe victorii și titluri cucerite în ultimii doi ani, iar aceste lucruri i-au dat o mare încredere în capacitățile proprii. Ar trebui să i se acorde atenție sporită. Un titlu de Grand Slam este acum la îndemâna ei”, scrie sursa citată.
Simona Halep a decis să nu mai participe la turneul de la Sydney, unde a fost desemnată cap de serie numărul 1. Numărul 3 mondial s-a retras din competiție chiar înaintea meciului cu Karolina Pliskova (nr. 22 WTA) din cauza unei gastro-enterocolite. Participarea la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, care se va desfășura începând de săptămâna viitoare, nu este pusă în pericol.
Simona Halep va fi cap de serie numărul 3 la Australian Open, după Serena Williams și Maria Șarapova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER